Muzică, bufet și băuturi pentru oaspeți; discursuri în memorie, clipuri video și sticle de desfundat: funeraliile americane ne-au obișnuit, și datorită transpunerilor în cinema și la televizor care readuc unele dintre aceste ceremonii, cu un mod de a saluta persoanele decedate cu totul diferit de al nostru.
Știm că în SUA, dar și în unele țări europene anglo-saxone, atunci când o persoană dragă se stinge, rudele și prietenii organizează o trezire care se transformă într-un fel de petrecere de salut și aminte de persoana care nu mai este acolo. este o modalitate de a celebra amintirile bune și de a nu lega moartea doar de doliu sau de momente triste care ar fi putut fi trăite în perioada premergătoare dispariției cuiva, poate legat de boală sau traumă.
Acest lucru este posibil și datorită tehnicilor de îmbălsămare aplicate în mod regulat în Statele Unite pentru tratarea decedatilor. În timp ce în Italia înmormântarea este organizată în câteva zile de la deces, cu excepția întârzierilor când este necesară o autopsie din cauza unor decese sau investigații suspecte, în America și în statele în care este permisă îmbălsămarea, timpii sunt mai mari. Datorită acestei tehnici, este posibil să se arate rudelor și prietenilor trupul așa cum era când era în viață, aproape ca și cum ar fi o statuie de ceară a unui muzeu. Iar acest lucru a dus la o nouă tendință care se instalează în unele state americane, mai ales în rândul populației unor comunități: îmbălsămarea extremă.
Statele Unite ale Americii sunt o țară extremă pentru multe lucruri: de la mâncare colorată la dimensiunea mașinilor, de la case uriașe din lemn și gips-carton până la cești de cafea de dus la birou. Până la ceremoniile funerare cu îmbălsămare extremă. După cum sugerează și numele, implică îmbălsămarea extremă a corpului defunctului pentru a-l face să semene cu ceea ce avea când era încă în viață.
Imbalsamarea extremă este adesea aleasă de membrii familiei persoanelor care au plecat de la o vârstă fragedă sau brusc sau de persoane care au rămas active și inserate în comunitate până la ultima. În general, aceștia sunt bărbați sau femei cu o mare personalitate, cunoscuți pentru aptitudinile sau pasiunile lor, pentru carisma sau pentru arta lor. De multe ori sunt oameni care de-a lungul vieții au lucrat în lumea muzicii, cinematografiei sau care au fost relativ celebri în rețelele de socializare sau în comunitatea lor. În orice caz, aveau o imagine anume, de recunoscut; de multe ori ei înșiși, când sunt încă în viață, sunt cei care solicită această tehnică, alteori sunt rudele lor care o aleg pentru ei.
Tehnica
Tehnica de îmbălsămare extremă este foarte asemănătoare cu cea folosită pentru îmbălsămarea normală a corpurilor, dar utilizează diferite substanțe chimice. Casele funerare si pompele funerare care presteaza acest serviciu nu isi dezvaluie secretele dar ceea ce se stie este ca fluidele chimice folosite pe corp sunt diferite.
In timp ce formaldehida si alcoolul sunt folosite pentru imbalsamarea normala pentru a mentine corpul flexibil, datorita si tehnicilor de masaj folosite de imbalsamatori, lichidele sunt folosite in tehnica extrema pentru a face corpul rigid pentru a preveni caderile jenante. Datorită dezvoltării de produse pentru prezentarea corpului și a elementelor chimice, este posibilă găzduirea defunctului în ipostaze cu aspect natural și machiajul astfel încât orice semne externe să dispară. Efectul final este să-l vezi pe persoana iubită intenționată să facă ceea ce i-a plăcut cel mai mult, purtând hainele lui preferate și cu obiecte dragi în preajmă. Aici unele dintre aceste corpuri sunt așezate pe scaune, fotolii sau chiar în picioare. Cineva joacă jocuri video, cineva se plimbă cu motocicleta, alții joacă cărți stând la o masă, așteaptă ca prietenii lor să joace poker și să bea o bere. Femeile sunt coafate si machiate dupa gusturile lor cand erau in viata, pana si lacul de unghii este combinat cu haine si machiaj.
Evident, aceasta este doar o iluzie, de parcă persoana ar fi înghețată într-un moment al vieții sale trăite, pentru totdeauna.
Modă
Să iubească această nouă tehnică sunt în principal familiile care aparțin unor grupuri deosebit de legate de religie și de ideea că după moarte există o viață de apoi și această tehnică este necesară mai ales în zona New Orleans și Puerto Rico. Ideea însăși a petrecerii provine din credința că persoana iubită a părăsit viața pământească pentru a ajunge în rai sau în orice caz într-o dimensiune apropiată de Dumnezeu. Au devenit celebre unele ceremonii de îmbălsămare extreme, precum cea a unui băiat portorican care iubește motocicletele care a fost unul dintre primii care a fost prezentat rudelor pe motocicleta sa sau personalități mai mult sau mai puțin cunoscute din muzică și sport, inclusiv câțiva rapperi și boxeri, care au solicitat să participe la sărbătoarea lor și care au fost plasați la fața locului. pentru ei mai familiari: o scena si un inel.
Istorie
Istoria îmbălsămării extreme nu este de fapt atât de recentă pe cât se crede. În trecut, personalitățile politice sau din industria spectacolului au fost îmbălsămate într-un mod mai mult sau mai puțin durabil: gândiți-vă doar la foști lideri politici precum Vladimir Lenin sau Iosif Stalin, ambii îmbălsămați și ținuți în sicrie pentru a fi admirați de nostalgicii URSS, sau unor oameni celebri precum Bruce Lee, actor și expert în arte marțiale, și James Brown, icoană a gospel, soul și funk, care au fost îmbălsămați de câteva zile pentru a le permite fanilor să-și aducă omagiu idolilor.
Tradiția îmbălsămării pare atunci să-și aibă fundamentele într-o practică în vogă în secolul al XIX-lea: aceea de a face fotografii de familie împreună cu defunctul. În epoca victoriană, decesele cauzate de boli erau foarte frecvente, în special în rândul celor foarte tineri. Au fost mulți copii și adolescenți care, născuți cu vreo problemă congenitală sau cu sănătatea deosebit de slabă, au murit înainte de maturitate: din acest motiv, familiile au apelat la fotografi pentru a-și face o ultimă poză alături de cei dragi. Citim deseori pe articole de pe net că decedatii erau ținuti la loc de piedestale speciale; in realitate erau asezati in bratele parintilor sau pe scaune si fotolii si datorita fotografului au fost firesc in imaginile cu familia. În fotografii, însă, erau singurii subiecți în focalizare perfectă.
