De la experimentele de la sfârșitul secolului al XIX-lea la cele de la Yale asupra celulelor creierului porcilor: cercetarea savanților asupra revitalizării celulelor.
Este posibil să readuci un corp la viață? Timp de secole, savanții și oamenii de știință din întreaga lume s-au pus sub semnul întrebării ce se întâmplă cu corpul uman după moarte, dacă moartea vine brusc și procesele chimice care transformă țesuturile.
În încercarea de a „înfrânge” moartea, aproape sperând să remedieze evenimentele catastrofale și nedrepte care au lovit populația ca un tsunami și mânați de curiozitatea de a cunoaște, acești medici și oameni de știință din trecut au efectuat numeroase experimente pe corpuri nerevendicate.
Între a doua jumătate a anilor 1700 și prima jumătate a secolului 1800, o serie de teorii privind posibilitatea infuzării de noi energie vitală în carcasele sau corpurile animalelor, au dat naștere unor experimente care au dus la dezbateri aprinse și au inspirat lucrări artistice și literare precum „Frankenstein sau The Modern Prometheus”, un roman gotic și de groază de Mary Shelley. Tocmai din acest roman s-a dezvoltat figura strigoilor, ființe care se întorc cumva din lumea de dincolo pentru a speria oamenii și a semăna teroare, atât în literatură, cât și, mai târziu, în cinema.
Dar întrebarea inițială a rămas cu adevărat legată de trecut și de acei primi oameni de știință care au abordat studiul medicinei practice experimentând cu teoriile lor revoluționare despre cum să readucă la viață un corp neînsuflețit? Răspunsul este pe cât de simplu, pe atât de surprinzător: nu.
Dacă primele experimente importante în acest sens datează de acum două secole, oamenii de știință moderni de astăzi au reluat experimentele post mortem pe corpuri animale. Diferența dintre trecut și prezent constă în tipul de studiu, rezultatele înregistrate și așteptate și, mai ales, scopul final al acestor teste. Nimeni astăzi nu ar visa vreodată să coasă clapele diferitelor corpuri pentru a „crea” o nouă ființă vie; ceea ce se studiază astăzi sunt celulele și răspunsurile lor la modificările la care sunt supuse în procesul de degenerare, precum și posibilitatea de a le revitaliza la câteva ore după moarte.
Experimentele galvanice și Frankenstein
Primele experimente importante în domeniul revitalizării țesuturilor au venit în urma descoperirilor științifice ale lui Luigi Galvani, fizician și anatomist renumit pentru că a descoperit electricitatea animală și părintele galvanismului. În timp ce Galvani, în timpul experimentelor sale pe broaște, descoperise scânteia care face ca mușchii să se contracte la animalele fără viață, nepotul său Giovanni Aldini a mers mai departe. Fascinat de problema relației dintre viață și moarte și de posibilitatea de a readuce corpurile neînsuflețite la viață, Aldini a efectuat experimente pe animale și corpurile nerevendicate folosind electrozi. Experimentele sale s-au limitat la a provoca spasme musculare în capul și membrele cobai, dar nu au avut niciun efect asupra inimii. Aldini și-a dat seama curând de acest eșec fundamental al studiilor sale și le-a abandonat, dar aceste experimente și declarațiile lui Erasmus Darwin, filozof, medic și naturalist care pretindea că a reușit să reînvie materia moartă, au inspirat-o pe Mary Shelley în scrierea romanului său de groază, mai faimos „Frankenstein sau Modernul Prometeu”.
Noile experimente și reactivarea celulelor
Două secole mai târziu, medicii și oamenii de știință încă studiază procesele degenerative ale corpului uman după ce funcțiile vitale au încetat, experimentând, la nivel celular și nu mai fizic, posibilitatea opririi și inversării proceselor de descompunere și reactivare a vieții.
Experimentul raportat în Nature Journal în aprilie 2019 de către unii oameni de știință de la Yale, se referă la restabilirea circulației și a activității celulare în creierul unui porc, la patru ore după moartea acestuia. Rezultatul este stimulant și deschide dezbaterea asupra ipotezelor despre momentul și caracterul ireversibil al încetării activității creierului după moarte. Multe funcții de bază ale celulelor, despre care se credea că au încetat la câteva secunde după întreruperea circulației sanguine și a aportului de oxigen, au fost observate în timpul experimentului.
Acest lucru subliniază modul în care „capacitatea de a restabili circulația și anumite activități celulare și moleculare” a fost subestimată, potrivit autorului Nenad Sestan, profesor de neuroștiință, medicină comparată, genetică și psihiatrie. Cu toate acestea, oamenii de știință au subliniat că nu au găsit niciun tip de activitate electrică organizată asociată cu percepția, conștientizarea și conștiința.
Acest experiment, pe lângă faptul că ridică întrebări despre revitalizarea celulelor post mortem, reaprinde întrebarea cum și când o ființă vie poate fi de fapt declarată moartă fără posibilitatea de a se „întoarce”.
Luând un exemplu de la acest experiment, au fost scrise numeroase articole despre ceea ce se întâmplă în interiorul corpului și în celule după ce semnele vitale au încetat. S-a făcut un fel de listă pe baza trecerii timpului din momentul în care se declară moartea: transformările celulare au fost descrise rând pe rând, îndreptându-se spre o situație de ireversibilitate marcată de trecerea minutelor. Declinul este cu siguranță foarte rapid.
In primele 2 minute inima nu mai bate si circulatia se opreste. După 4 minute de la oprirea circulației, deșeurile produse de celule nu pot fi îndepărtate; fără oxigen, funcția normală a celulelor este perturbată; deșeurile cauzate de reacții chimice cresc; sângele se colectează și începe să se stabilizeze. In 7 minute, aciditatea cauzata de deseuri creste si in 10 minute de la moarte apare ireparabilul: din cauza aciditatii mediului, membranele celulare crapa si elibereaza enzime care le consuma din interior; celulele creierului sunt distruse mai întâi, urmate de celulele hepatice; organismul începe să se răcească cu o viteză de 1,5 grade pe oră până când ajunge la temperatura prezentă în mediu.
Chiar dacă văzut din exterior este un corp care este încă intact și nu emană mirosuri, în interior explodează o bombă cu ceas. Cu toate acestea, în ciuda acestor procese, în 24 de ore corneele și valvele cardiace sunt încă „vii” și pot fi îndepărtate, în timp ce globulele albe supraviețuiesc timp de 3 zile.
Medicina și știința au încă multe îndoieli de clarificat cu privire la întrebarea inițială. Între timp, sectorul nostru va continua să aibă grijă de cei care părăsesc viața pământească și familiile lor, cu respect și delicatețe.
